Răzvan Gavriloaia, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul lui Dinamo, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre performanța obținută de echipa de handbal din ”Ștefan cel Mare” în Liga Campionilor.
Dinamo s-a calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, acolo unde se va duela cu PSG, cel mai bogdat club de handbal din lume, iar Răzvan Gavriloaia a explicat cum au ajuns „câinii” să facă această performanță istorică.
”Sper să nu fie ceva unicat, ci să se mai repete. Am simțit că adrenalina a crescut la un nivel ridicat când au venit suporterii la antrenamentul de vineri. Au venit la final și aveam pielea de găină. Ieri am avut o ședință și eram înfierbântați. Ieri nu aveam deloc stare după-amiază. Noi eram încrezători, dar trebuia să fim moderați. Și anul trecut am simțit că erau abordabili, mai inferiori și am pierdut pe mâna noastră. Anul trecut ei au fost mai puternici. Cred că la ei acasă ar fi trebuit să ne bată la o diferență de 4-5 goluri. Așa ar fi trebuit să fie corect.
Nu știu dacă visul domnului Borcea era ca echipa de handbal să se califice în Liga Campionilor, dar cred că a fost cel al fanilor lui Dinamo. Ei au fost mereu alături de noi, ne-au împins de la spate și mă bucur că le-am oferit această bucurie pentru că tânjeau după performanță. Au suferit atât de mult la fotbal și s-au atașat de noi, Dinamo este un club extraordinar și merită să fie sus mereu.
Pentru echipa noastră este o mediatizare bună. La fotbal e altceva. Toată lumea îl mănâncă pe pâine, chiar dacă nu l-au jucat niciodată. La fotbal și-a luat Marica o geacă de piele și apare imediat o știre. Momentan nu ne putem compara cu fotbalul. Lumea s-a atașat de noi pentru că noi avem un spirit de sacrificiu la limită și suntem luptători. Noi nu jucăm pe prime, iar înaintea meciului cu Sporting am aflat că un sponsor vrea să ne ofere o bonificație, e vorba de un sponsor privat. E o sumă care pe noi ne-a motivat. A contat și asta și o așteptăm”, a spus Răzvan Gavriloaia pentru ProSport LIVE.
…despre meciul cu PSG: ”Nu îmi e frică de PSG. Mergem să le facem zile fripte și să vedem dacă sunt atât de buni. Pentru noi e un meci bonus. Putem produce surpriza, dar trebuie să ținem cont de niște diferențe.”
… despre cum l-a impresionat portarul Heidarirad Saeid. ”Pe final, atunci când ne-au egalat la 20 a fost un moment în care am greșit câteva atacuri, dar am avut noroc că i-am făcut și pe ei să greșească. Portarul Saeid are o nebunie pozitivă și ne ajută foarte mult. Ne dă o liniște pe atac. Te duci fără probleme când știi că ai pe spate pe cineva care să păzească apărarea. Niciodată nu m-am temut că vor trece ei înainte pentru că știam că îl am pe el în spate. Mă bucur că l-am avut coleg și sper să îl am în continuare.”
…despre rivalitatea dintre Dinamo și Steaua la handbal: ”Am doi foști colegi la Steaua, sunt prieten cu ei și vorbim. Mi-au dat foarte mulți prieteni și cunoscuți pentru reușita noastră. Sunt sigur că și cei de la Steaua se bucură de reușita noastră pentru că este o performanță pentru România. Între Steaua și Dinamo spiritele au fost mereu aprinse la nivelul suporterilor, dar jucătorii se apreciază mai mult, sunt fair-play, se cunosc. Secundul nostru a jucat și la Steaua, dar și la Dinamo. La hanbal nu ai un buget mare să poți să ți un jucător foarte bun timp de 15 ani, se fac contracte pe 2 ani și există șanse ca un jucător să treacă pe la echipe rivale. Abia aștept să ne întâlnim cu Steaua joi, Este singura echipă care ne-a bătut în tur și deja mă gândesc la meciul acesta.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER